În ședința publică din 17 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a pronunțat Decizia nr. 3 în dosarul nr. 2691/1/2024, admițând recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit interpretarea unitară a unor dispoziții din Codul de procedură penală privind termenul în care poate fi sesizată instanța cu rechizitoriul în condițiile în care inculpatului i-a fost aplicată o măsură preventivă privativă de libertate (arestul preventiv sau arestul la domiciliu) sau situația în care se propune prelungirea duratei măsurii arestului preventiv sau la domiciliu.
Astfel, nu se consideră în termen sesizarea instanței cu rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sau cu propunerea de prelungire a duratei măsurilor preventive, dacă această sesizare este formulată în ultima zi a termenului, calculat potrivit art. 269 alin. (1), (2) și (4) din Codul de procedură penală.
Această soluție are un impact direct asupra procedurilor penale în care sunt aplicate măsuri preventive. Procurorii trebuie să formuleze sesizările cu privire la rechizitorii sau prelungirile măsurilor preventive în timp util, înainte de ultima zi a termenului calculat procedural. Decizia urmărește să prevină abuzurile și tergiversările în aplicarea măsurilor preventive, asigurând respectarea riguroasă a termenelor legale.
Decizia ÎCCJ este obligatorie pentru toate instanțele din România, conform dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală, și are drept scop uniformizarea practicii judiciare. Aceasta subliniază importanța respectării stricte a dispozițiilor legale pentru garantarea drepturilor fundamentale ale părților implicate în procesul penal și pentru buna desfășurare a actului de justiție.