Avantajele și Dezavantajele reorganizării judiciare pentru societăți

Reorganizarea judiciară reprezintă o procedură juridică complexă și bine reglementată, menită să permită societăților aflate în dificultate financiară să își restructureze activitatea, să își reevalueze obligațiile financiare și să revină, într-un termen rezonabil, la activitatea lor. Această procedură, reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, oferă un cadru formal pentru redresarea companiilor, însă implică, deopotrivă, avantaje și dezavantaje, care trebuie analizate cu atenție înainte de inițierea demersurilor specifice.

Avantajele reorganizării judiciare:

1. Suspendarea executării silite și protecția temporară împotriva creditorilor

Suspendarea executării silite reprezintă unul dintre cele mai importante beneficii pentru o societate care intră în procedura reorganizării judiciare, fiind prevăzută expres în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Această măsură oferă debitorului un răgaz necesar pentru a-și reorganiza activitatea și pentru a-și redresa situația financiară, fără presiunea constantă a creditorilor care ar putea să inițieze sau să continue executări silite împotriva bunurilor sale.

Conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, odată deschisă procedura de insolvență, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită îndreptate împotriva averii debitorului.

Astfel, creditorii nu mai pot cere instanțelor de judecată sau executorilor judecătorești să instituie măsura popriri, a sechestrului sau să scoată la licitație bunurile societății, iar orice acțiuni deja începute pentru recuperarea datoriilor sunt suspendate imediat, fără a fi necesară o cerere specială din partea debitorului.

2. Restructurarea datoriilor prin planul de reorganizare

Restructurarea datoriilor reprezintă un element central al procedurii de reorganizare judiciară și este reglementată detaliat în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Această etapă permite unei societăți aflate în dificultate financiară să își redefinească obligațiile față de creditori, cu scopul de a asigura continuitatea activității economice și de a maximiza șansele de redresare.

Restructurarea datoriilor constă în modificarea condițiilor inițiale de plată, astfel încât să devină suportabile pentru debitor. Aceasta poate include următoarele măsuri, în conformitate cu art. 133 alin. (1) din Legea nr. 85/2014:

• Eșalonarea plăților, astfel, datoriile pot fi împărțite pe o perioadă mai lungă, stabilindu-se rate care să fie compatibile cu veniturile societății.
• Reducerea creanțelor prin acceptarea creditorilor de a reduce o parte din datoriile debitorului, în scopul asigurării unui nivel minim de recuperare.
• Conversia datoriilor în acțiuni oferă creditorilor o șansă de a beneficia de viitoarele câștiguri ale companiei.
• Compensarea creanțelor se aplică în cazul în care creditorii au datorii reciproce față de debitor, acestea pot fi compensate parțial sau integral.

Planul de reorganizare trebuie aprobat de către creditori și confirmat de către instanță, conform art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, iar după aprobare, devine obligatoriu pentru toate părțile implicate.

3. Păstrarea controlului asupra activității companiei

Unul dintre avantajele cheie ale reorganizării judiciare, reglementată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, este posibilitatea debitorului de a păstra controlul asupra activității companiei sale.

Spre deosebire de procedura falimentului, unde lichidatorul preia conducerea și gestionează întreaga activitate, reorganizarea permite debitorului să rămână în control, sub supravegherea administratorului judiciar.

Conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, debitorul păstrează dreptul de administrare dacă instanța nu decide ridicarea acestuia. Acest drept permite debitorului gestionarea activității zilnice, continuarea producției, menținerea relațiilor cu clienții și furnizorii, realizarea vânzărilor și achitarea datoriilor curente.

Deși debitorul își păstrează dreptul de administrare, există anumite restricții și condiții prin care este limitat controlul exercitat de debitor:

• administratorul judiciar are atribuții de supraveghere a activității debitorului, verificând modul în care sunt gestionate resursele și aplicarea măsurilor din planul de reorganizare, în conformitate cu art. 58 din Legea nr. 85/2014.
• pentru operațiunile de importanță semnificativă (de exemplu, vânzarea unor active valoroase sau contractarea de noi împrumuturi), debitorul are nevoie de aprobarea administratorului judiciar sau a judecătorului sindic, conform art. 87 din Legea nr. 85/2014.
• respectarea tuturor măsurilor și termenelor prevăzute în planul aprobat, nerespectarea acestora poate conduce la ridicarea dreptului de administrare și trecerea în faliment.

4. Menținerea relațiilor comerciale și a valorii de piață

În procedura de reorganizare judiciară, una dintre priorități este asigurarea continuității activității economice a companiei, ceea ce implică protejarea și menținerea relațiilor comerciale existente, precum și conservarea valorii de piață.

În cadrul unei afaceri, relațiile comerciale reprezintă un element vital, întrucât ele asigură continuitatea lanțului de aprovizionare, fidelitatea clienților și cooperarea cu furnizorii. În contextul reorganizării judiciare, menținerea acestor relații este esențială, deoarece colaborarea continuă cu partenerii existenți facilitează generarea de venituri necesare implementării planului de reorganizare, iar continuarea activității fără întreruperi semnificative reduce riscul de pierdere a credibilității și reputației pe piață.

Dezavantajele Reorganizării Judiciare

1. Complexitatea și durata procedurii

Procedura de reorganizare este complexă datorită numeroaselor etape implicate și a cerințelor legale care trebuie respectate pe parcursul acestora. Potrivit art. 133 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, procedura de reorganizare trebuie să se finalizeze într-un termen de cel mult 3 ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an, în cazul în care instanța consideră că debitorul are șanse reale de a-și redresa afacerea.

Procedura începe cu depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență de către debitor sau creditor, care trebuie să conțină documente esențiale precum bilanțul contabil și situația financiară a societății. Conform art. 56 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, instanța va analiza cererea și va decide deschiderea procedurii sau respingerea acesteia.

După deschiderea procedurii, administratorul judiciar va întocmi tabelul creanțelor, care include toate datoriile companiei, iar creditorii vor fi invitați să își înscrie creanțele. Conform art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar este responsabil de verificarea și validarea acestora.

Un aspect esențial al procedurii este elaborarea planului de reorganizare, care trebuie să fie întocmit de debitor sau administratorul judiciar și care propune măsurile prin care debitorul va reîncepe să își plătească datoriile. Planul trebuie să fie aprobat de creditorii societății, iar conform art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, debitorul are la dispoziție 30 de zile pentru a depune acest plan.

După aprobarea planului, administratorul judiciar va monitoriza implementarea acestuia și va raporta periodic instanței și creditorilor despre progresul făcut. Dacă debitorul nu respectă termenele sau condițiile prevăzute în plan, instanța poate hotărî ridicarea dreptului de administrare al acestuia și trecerea în faliment.

2. Supravegherea strictă a activității companiei

Administratorul judiciar joacă un rol crucial în procesul de reorganizare, având responsabilitatea de a supraveghea activitatea companiei, asigurându-se că aceasta își continuă activitatea conform planului de reorganizare aprobat de creditori și confirmat de instanță.

Conform art. 69 din Legea nr. 85/2014, instanța este responsabilă de supravegherea generală a procedurii de reorganizare, iar în acest context, aceasta poate interveni direct pentru a soluționa eventualele conflicte între debitor și creditori sau pentru a modifica planul de reorganizare.

Pe lângă administratorul judiciar și instanță, există și alte entități implicate în supravegherea activității companiei în reorganizare, creditorii au dreptul să fie informați periodic despre evoluția procedurii și despre stadiul implementării planului de reorganizare.

Creditorii pot forma un comitet al creditorilor, care va monitoriza activitatea debitorului și va colabora cu administratorul judiciar. Comitetul creditorilor are rolul de a supraveghea procesul și de a oferi recomandări în ceea ce privește planul de reorganizare. Art. 65 din Legea nr. 85/2014 detaliază constituirea și atribuțiile acestui comitet.

3. Riscul de eșec al planului de reorganizare

Unul dintre aspectele fundamentale ale procedurii de reorganizare judiciară este riscul ca planul de reorganizare să nu aibă succes, ceea ce poate duce la falimentul companiei.

Deși procedura de reorganizare este menită să evite acest risc și să permită companiilor aflate în dificultate să își redreseze activitatea, există numeroși factori care pot determina eșecul planului. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență reglementează atât procesul de reorganizare, cât și condițiile în care planul poate eșua.

Eșecul unui plan de reorganizare poate apărea din diverse motive, iar printre cele mai frecvente se numără:

• Lipsa unei strategii viabile:

Planul de reorganizare trebuie să fie bazat pe o strategie economică viabilă și realistă, care să poată duce la restabilirea sănătății financiare a companiei. Dacă planul este nerealist sau nu reflectă realitatea situației economice a companiei, riscul de eșec crește semnificativ.

• Neacceptarea planului de reorganizare de către creditori:

Un alt factor esențial în succesul reorganizării este obținerea aprobării planului de reorganizare de către majoritatea creditorilor. Dacă creditorii nu sunt de acord cu propunerile făcute, acest lucru poate duce la respingerea planului și poate face imposibilă continuarea procedurii de reorganizare.

• Imposibilitatea implementării planului de reorganizare:

Chiar și după ce planul de reorganizare este aprobat de creditori și confirmat de instanță, există riscul ca acesta să nu poată fi implementat în mod efectiv din cauza unor factori externi sau interni. De exemplu, modificarea pieței economice, scăderea veniturilor sau incapacitatea de a vinde activele necesare pentru redresare pot împiedica punerea în practică a măsurilor de reorganizare.

• Nerespectarea termenelor sau a condițiilor stabilite în planul de reorganizare:

Dacă debitorul sau administratorul judiciar nu respectă termenele prevăzute în planul de reorganizare, aceasta poate duce la eșecul planului și la declanșarea procedurii de faliment.

• Respingerea modificărilor planului de reorganizare:

Pe parcursul implementării planului de reorganizare, pot apărea necesitatea unor modificări ale planului inițial pentru a răspunde la evoluțiile economice imprevizibile sau la noi situații. Dacă creditorii nu acceptă aceste modificări, riscul de eșec devine semnificativ.

4. Costurile asociate procedurii

Unul dintre aspectele esențiale ale procedurii de reorganizare judiciară este faptul că, pe lângă riscurile și complexitatea acestei proceduri, există și costuri semnificative care trebuie asumate de către debitor, creditorii acestuia și alte entități implicate.

Aceste costuri sunt reglementate de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care stabilește un cadru legal clar în ceea ce privește onorariile administratorului judiciar, cheltuielile de reorganizare și alte cheltuieli administrative.

Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar este remunerat pe baza unui tarif care poate fi stabilit fie prin acordul părților, fie prin decizia instanței. Remunerația este stabilită pe baza unui procent din valorile gestionate (de exemplu, din valoarea totală a activelor aflate în procedura de reorganizare) și poate fi ajustată în funcție de complexitatea procedurii.

Pe lângă remunerația administratorului judiciar, în cadrul procedurii de reorganizare pot apărea și alte cheltuieli legale și administrative care trebuie luate în considerare. Aceste costuri sunt legate, în principal, de procesul legal de implementare a reorganizării și de gestionarea documentației și procedurilor administrative.

Un alt tip de costuri asociate procedurii de reorganizare se referă la vânzarea activelor companiei, care poate fi necesară pentru obținerea capitalului necesar implementării planului de reorganizare. În cazul în care vânzarea activelor devine necesară, debitorul și administratorul judiciar trebuie să angajeze evaluatori autorizați care să stabilească valoarea corectă a bunurilor.

Reorganizarea judiciară reprezintă un instrument juridic valoros pentru companiile care se confruntă cu dificultăți financiare, însă succesul acestei proceduri depinde în mare măsură de analiza atentă a avantajelor și dezavantajelor sale, precum și de pregătirea unui plan de reorganizare realist și fezabil.

Alegerea acestei căi juridice necesită o consultanță profesionistă, care să includă o evaluare detaliată a situației economice a companiei, o înțelegere profundă a obligațiilor legale și o strategie bine definită pentru redresare.