Decizia Curții de casație italiene privind recunoașterea căsătoriei încheiată între persoane de același sex

În Italia, un cuplu de același sex a contestat respingerea cererii de recunoaștere a căsătoriei încheiate în străinătate, solicitând instanței să constate că respectivul regim matrimonial nu le este aplicabil. Având în vedere că cererea le-a fost respinsă de primele două instanțe, petenții s-au adresat Curții de casație italiene.

Dreptul european impune statelor-membre recunoașterea și respectarea dreptului de a conviețui în cadrul unei relații de afecțiune homosexuală, dar această protecție nu trebuie în mod necesar să se realizeze prin legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, care rămâne la latitudinea fiecărui stat.

Curtea statuează faptul că lipsa unei obligații convenționale sau constituționale de a extinde regimul matrimonial și în privința căsătoriilor persoanelor de același sex a fost confirmată de jurisprudența CEDO, cât și de Curtea de casație italiană.

Făcând trimitere la hotărârea pronunțată în cauza Schalk & Kopf c. Austria din 24 iunie 2010, curtea  italiană amintește că, pentru început, căsătoria între persoane de același sex nu constituie un drept ocrotit prin Convenție. Dat fiind faptul că art. 12 al acesteia se referă la uniunea dintre persoane de sexe diferite, nu se exclude totuși ipoteza în care acest regim poate fi extins și în privința cuplurilor homosexuale. Pe de altă parte, art. 8 recunoaște dreptul de a trăi într-o relație afectivă, ocrotită de ordinea juridică, ceea ce nu implică în mod necesar și căsătoria homosexuală.

La aceeași concluzie a ajuns și Curtea constituțională italiană care, prin hotărârea nr. 170 din 11 iunie 2014, a confirmat inexistența unei obligații constituționale de legalizare a cuplurilor homosexuale și a semnalat existența unui vid legislativ în raport cu reglementarea uniunilor civile.

Totodată, Curtea de casație amintește că o căsătorie între persoane de același sex încheiată în străinătate nu produce efecte juridice în Italia, deoarece nu este consacrată prin nicio normă juridică. O astfel de viziune a legiuitorului nu contravine ordinii publice, în condițiile în care art. 2 al constituției italiene ocrotește uniunea afectivă, lăsând la latitudinea judecătorului de a constata efectivitatea acestui drept.

În lumina acestor considerații, curtea italiană a respins recursul, apreciind că lipsa reglementării în legislația italiană a căsătoriilor între persoane de același sex nu constituie încălcarea unui drept, opțiunea legiuitorului în acest sens fiind legitimă și conformă cu legea fundamentală.